Teren de sport acoperit și clădire de vestiare, la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” din Sebeș. Serviciul Public de Administrarea Patrimoniului (SPAP) Sebeș a lansat pe 23 iunie, în platforma SEAP, o licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor pentru obiectivul „Acoperire teren de sport (cu nocturnă), realizare vestiare și împrejmuire – Școala Gimnazială Mihail Kogălniceanu”. Valoarea totală estimată a contractului este de 2.879.087,08 lei, fără TVA. Potrivit documentației, în prezent, orele de sport nu se pot realiza în zilele ploioase. De asemenea, școala nu deține un spațiu amenajat pentru depozitarea lucrurilor personale ale elevilor, pe perioada orelor de sport. Terenul de sport unde își desfăşoară activitatea elevii Şcolii Gimnaziale Mihail Kogălniceanu are covorul de PVC deteriorat, șapa de sub el este deteriorată iar împrejmuirea prezintă fisuri la nivelul soclului iar elementele metalice au zone cu rugină. Proiectul urmărește asigurarea de condiţii optime pentru desfăşurarea orelor de sport, mai ales în perioadele reci şi ploioase, și amenajarea unui spaţiu pentru echiparea si dezechiparea elevilor. Obiectivele proiectului sunt următoarele:
Jandarmii de la Postul Montan Șugag au fost alertați, duminică după-amiază, cu privire la prezența unui urs pe traseul montan dintre cabana militară Șureanu și Poarta Raiului. Cei care au dat alerta au fost trei turiști (o familie) din județul Călărași. Potrivit reprezentanților Jandarmeriei Alba, turiștii au observat animalul sălbatic în timp ce parcurgeau traseul și au solicitat prin apel la 112 sprijinul jandarmilor. ”La sosirea jandarmilor, ursul nu mai
.
Curtea interioară a Palatului Principilor Transilvaniei găzduiește duminică, 17 august, de la ora 19:00, un eveniment cultural excepțional. Este vorba despre „Suflet de Român”, un spectacol folcloric extraordinar dedicat identității naționale și unității românilor din diferite colțuri ale lumii. Evenimentul va aduce împreună voci reprezentative, ansambluri de prestigiu și artiști de renume din toate regiunile istorice ale României, dar și din diaspora. Potrivit organizatorilor, evenimentul este o declarație de apartenență,
.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare Cod portocaliu şi Cod galben de inundaţii pe râuri din 22 de bazine hidrografice, aflate pe raza a 28 de judeţe, valabilă până luni seara. Potrivit hidrologilor, sunt vizate bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Jiu, Olt, Argeş, Ialomiţa, Siret şi Prut,
.
Salvamontiștii din Alba au transmis un avertisment pentru turiști, în contextul Codului Portocaliu de furtuni, anunțat duminică în județ. Fenomene meteo așteptate: vor fi averse însemnate cantitativ, frecvente descărcări electrice și pe arii restrânse intensificări puternice ale vântului (rafale de 70 – 90 de kilometri la oră) și grindină de medii și posibil mari dimensiuni (3 – 5 cm). Mesajul Salvamontiștilor din Alba ”În contextul previziunilor meteorologice cu potențial de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.