Înapoi la știri

Proiect de lege pentru plafonarea prețului apei îmbuteliate în spații publice cu opțiuni limitate

24 Sep 2025
2 minute min
Simona Stan
Proiect de lege pentru plafonarea prețului apei îmbuteliate în spații publice cu opțiuni limitate

Proiect de lege pentru plafonarea prețului apei îmbuteliate în spații publice cu opțiuni limitate

Mai mulți parlamentari USR propun limitarea prețului apei îmbuteliate la 3 lei pentru recipientele de 0,5 litri vândute în spații cu opțiuni reduse, precum aeroporturi, gări, autogări sau benzinării de pe autostrăzi. Inițiativa intervine în contextul creșterii prețurilor în astfel de puncte de vânzare.

Conform expunerii de motive, „de la introducerea regulilor de securitate privind lichidele, aerosolii şi gelurile, în vara anului 2006, pasagerii sunt obligaţi să predea sticlele cu apă la punctele de control de securitate din zona aeroportuară, fiind nevoiţi apoi să achiziţioneze apă la preţuri de trei-patru ori mai mari decât cele din comerţul obişnuit”.

Documentul atrage atenția că adoptarea acestei legi va armoniza România cu bunele practici europene și va susține drepturile cetățenilor fără a afecta mediul de afaceri. Totodată, proiectul prevede ca prețul final să includă toate taxele, inclusiv TVA, și să fie afișat vizibil la raft, notează alba24.ro.

Pe plan european, Grecia și Cipru au stabilit un preț maxim pentru apa îmbuteliată în aeroporturi și alte puncte similare, iar Spania cere un preț de maximum 1 euro pentru o sticlă de 0,5 litri pe aeroporturile pe care le gestionează. Expunerea menționează că, în România, niciun aeroport nu respectă această recomandare elaborată de asociația europeană a operatorilor de aeroporturi încă din 2016.

Alte postari din Evenimente
Evenimente

Tragedie la Cenade: Doi bărbați au murit din cauza intoxicației cu gaz

O tragedie s-a petrecut în localitatea Cenade, unde un bărbat de 76 de ani și altul de 66 de ani au fost găsiți decedați într-o locuință, cel mai probabil din cauza intoxicației cu gaze sau monoxid de carbon. Potrivit surselor, bărbații au fost descoperiți în camere separate, fiind necesare acum cercetări amănunțite din partea autorităților pentru a stabili cauzele exacte ale incidentului, informează alba24.ro.

Evenimente

Acțiune rutieră în județul Alba pentru combaterea depășirilor ilegale

Polițiștii rutieri din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene au desfășurat, pe 10 februarie, o acțiune în județul Alba, cu sprijinul unui echipaj din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, pentru identificarea conducătorilor de autovehicule care nu respectă normele de circulație. Potrivit IPJ Alba, această operațiune a fost realizată cu ajutorul unui elicopter echipat cu sistem de tip FLIR, care a transmis imagini în timp real.

Evenimente

Centrele militare județene trec sub administrarea MApN din 2027

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că, începând cu 1 ianuarie 2027, centrele militare județene vor fi transferate de la consiliile județene la Ministerul Apărării Naționale (MApN). Informația a fost comunicată pe 10 februarie 2026, în cadrul unei întâlniri cu președinții consiliilor județene din țară.

Acasa Recente Radio Județe