Legea repausului duminical și evoluția sa de-a lungul timpului

Pe 6 martie 1897 a intrat în vigoare Legea repausului în zilele de duminică și sărbători. Potrivit acestei legi, timpul liber era permis doar dimineața de duminică și în alte 14 sărbători pe an. Acest act legislativ a fost primul pas spre instituirea repausului săptămânal, însă aplicarea sa a fost adesea superficială, deoarece sancțiunile pentru nerespectare erau rare și foarte permisive.

Legea a fost propusă de prim-ministrul Lascăr Catargiu, iar primarul Capitalei de la acea vreme, Barbu Ștefănescu Delavrancea, a susținut demersul. În susținerea legii, Delavrancea afirma: "muncitorii nu își pot vedea niciodată copiii, plecând la lucru în zori și întorcându-se acasă noaptea, târziu", notează alba24.ro.

În 1906, a fost adoptată "Legea asupra muncii minorilor și femeilor în așezămintele industriale și exploatări miniere", care a consolidat repausul săptămânal, iar în 1910 a fost introdusă o lege care extindea repausul duminical pe întreaga durată a zilei. Totuși, această lege a făcut excepție pentru instituțiile statului și brutăriile, care erau deschise, iar abia în 1913, prin Decretul Regal 4.333, brutăriile au primit liber duminica.

După Unirea Principatelor Române în 1918, reglementările privind repausul duminical au devenit complexe și variate, iar în 1925, "Legea repausului duminical și a sărbătorilor legale" a fost adoptată pentru a crea un cadru unitar. Aceasta prevedea un repaus continuu de 24 de ore pentru toți angajații, un aspect similar cu legislația actuală.

În contextul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a impus "Decretul-lege pentru stabilirea regimului muncii în condiții excepționale", emis în 1940, care permitea mărirea timpului de lucru și anularea dreptului la concediu pentru salariați.

Planificările pentru anul 2025 includ mai multe minivacanțe, continuând astfel tradiția repausului săptămânal reglementat prin lege.