O femeie din Alba a fost recent trimisă în judecată pentru furt calificat după ce în urmă cu mai mult timp a furat dintr-o locație pe care o cunoștea. Mai exact, femeie în cauză avea cheia de acces în clădirea respectivă și profitând ce acest fapt a furat aproape 4000 de lei. Deși faptele s-au petrecut în luna noiembrie a anului 2023, în Sebeș. trimitere în judecată a avut loc abia pe data de 24 iulie 2025. Dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară. Potrivit motivării instanței, în noptea de 28 spre 29 noiembrie 2023, în jurul orei o4.40, ”prin acoperirea capului și a feței cu o glugă, prin utilizarea frauduloasă a cheii de acces care îi fusese încredințată și prin scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă, a pătruns în incinta punctului al societății (…) din Sebeș, ocazie cu care, dintr-o încăpere utilizată ca spațiu de birou, a sustras din sertarul casei de marcat suma de 3920 lei, după care a părăsit imobilul fără a mai asigura ușa de acces și fără a mai activa sistemul de alarmă”, au notat magistrații în motivarea instanței.
Serviciul Român de Informații (SRI) a explicat modul în care restricțiile privind lichidele în bagajul de mână (cele care limitează recipientele la 100 ml fiecare) vor putea fi eliminate din aeroporturile din România. În linii mari, restricțiile vor putea fi ridicate doar în anumite condiții, în aeroporturile echipate corespunzător. „Recertificarea, la nivel european, a unui model de echipament de control de securitate utilizat şi în aeroporturi din România a creat
.
În luna august 2025, calendarul ortodox cuprinde trei mari sărbători cu cruce roșie: Schimbarea la Față a Domnului (6 august), Adormirea Maicii Domnului (15 august) și Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august). Aceste zile sunt însoțite de post, rugăciune și tradiții puternic înrădăcinate în spiritualitatea românească. August este cunoscut și ca „Gustar”, fiind luna în care credincioșii „gustă” din roadele verii, dar și din harul sărbătorilor care adună milioane
.
Comuna Galda de Jos va beneficia în curând de instalarea unui parc fotovoltaic modern, ce va fi amplasat pe o suprafață de 4.760 mp și va avea o putere instalată de 365 KW. Primarul comunei, Ion Neag, a semnat contractul de finanțare, ce va fi susținut 100% din fonduri nerambursabile oferite de Ministerul Energiei și va aduce beneficii semnificative pentru întreaga comunitate. Acest proiect ambițios are un scop clar și
.
Zile libere 2025: următoarea minivacanță pentru români va fi în luna august, cu prilejul sărbătorii Sfintei Maria. Mai sunt patru zile libere, în afara celor de weekend, până la finalul anului 2025. În acest an, minivacanța de Sfânta Maria va fi de trei zile. Bugetarii și unii angajați din privat vor avea liber vineri, 15 august, plus următoarele două zile de weekend: 16 și 17 august (sâmbătă și duminică). Praznicul
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.