Autorii crimei care a șocat opinia publică din Sibiu, Cosmin Zuleam, Laurențiu Ghiță și Cristian Minae, au cerut schimbarea încadrării jurdice, la Tribunalul Alba. Este vorba despre cei trei bărbați care l-au ucis pe omul de afaceri Adrian Kreiner. De precizat este că Zuleam este în continuare fugar și se ascunde într-o țară străină. Deși procesul în cazul lor se judecă încă din luna octombrie a anului 2024, cei trei au cerut recent schimbarea încadrării juridice. Mai exact au cerut încadrări juridice care aduc automat ”pedepse mai blânde”. Spre exemplu din tâlhărie calificată, în complicitate, sau din tâlhărie în furt calificat. Încă de la începutul procesului cei doi autori, Minae și Ghiță, care au fost prinși și se află în Penitenciarul Aiud nu au recunoscut fapta de omor. Aceștia au dat vina pe Zuleam și l-au indicat drept șeful grupării. De asemenea au mai spus că el este cel care l-a ucis pe Adrian Krainer. Cererea lor de schimbare a încadrării juridice a fost analizată de magistrații Tribunalului Alba, joi, 26 iunie 2025. Costinel Cosmin Zuleam (prin avocat, fiind fugar) Schimbarea încadrării juridice din autor al tâlhăriei calificate în complice la tâlhărie calificată (în cazul victimei Kreiner Vanessa). Schimbarea încadrării pentru multiple infracțiuni (furt calificat, complicitate la furt, tâlhărie calificată, omor calificat etc.), pentru care s-a pus în discuție și complicitatea la omor calificat (instanța a pus în discuție acest aspect din oficiu). Laurențiu Ghiță Schimbarea încadrării din: Omor calificat (autor) și tâlhărie calificată în Complicitate la tâlhărie urmată de moartea victimei (art. 236 C.pen.) A mai cerut și schimbarea încadrării pentru o altă faptă de tâlhărie calificată (asupra victimei Kreiner Vanessa) într-o formă mai simplă se pare că a solicitat o recalificare într-o variantă cu mai puține elemente agravante. Marian Cristian Minae Schimbarea încadrării din: tâlhărie calificată și omor calificat (autor) în complicitate la furt calificat (adică să fie considerat doar complice, nu autor) cu menținerea agravantelor. Magistrații au respins în data de 26 iunie 2025, toate cererile făcute de cei trei inculpați și au menținut încadrările inițiale pentru care aceștia sunt deja judecați. Crima a avut loc în 6 noiembrie 2023. Atunci aceștia au intrat în casa omului de afaceri din Sibiu, l-au imobilizat și au furat ceasuri în valoare de peste 200.000 de euro. Apoi pentru a-și ascunde faptele l-au ștrangulat pe acesta. Adrian Kreiner a decedat în urma procedurii. Cei trei bărbați care au comis tâlhăria și l-au ucis pe Adrian Kreiner, Costinel Cosmin Zuleam, Laurențiu Ghiță și Marian Cristian Minae, au planificat lovitura și și-au ascuns bine urmele, dar au mic detaliu le-a scăpat. Înainte de atac, cei trei au supravegheat timp de două zile casa omului de afaceri, dintr-o clădire nelocuită, aflata pe aceeași stradă. Acolo au găsit criminaliștii o urmă care a dus la identificare criminalului. Mai exact, au găsit un fragmet de la un plic de cafea. După ce locul a fost împânzit de criminaliști și polițiști au fost ridicate o serie de probe. Una dintre ele a fost ”un fragmanet de ambalaj de culoare verde”. Obiectul a fost analizat de criminalișii din București, după ce a fost ridicată de la fața locului, în urma cercetării criminaliste. Acționând conjugat și coordonat, cei trei au procedat la imobilizarea numitului Kreiner Adrian, pe care l-au legat cu mâinile la spate, fiindu-i imobilizate și picioarele cu aceeași sfoară. Victima a fost apoi așezată pe abdomen, în poziția similară unei bărci, modalitate aptă a crea suferințe extrem de puternice. Auzind zgomot, fiica omului de afaceri care se afla într-un dormitor de la etaj, a coborât în living unde l-a observat pe unul dintre agresori, fiind la rândul ei observată de acesta. Persoana vătămată s-a reîntors în dormitor de unde a apelat serviciul 112. Doi dintre inculpaţi au urmat-o şi au pătruns în cameră lovind cu piciorul uşa încuiată de aceasta. Prin utilizarea de amenințări și de violențe fizice, au sustras de la fiica omului de afaceri sumele de aproximativ 40 de euro și 100 de lei, pe care aceasta le avea în portofel, iar de pe un corp de mobilier au sustras 16 ceasuri, de diferite mărci, având o valoare totală de peste 200.000 de euro. Persoanei vătămate i s-a cerut să indice locul unde ţin banii şi pentru că aceasta nu îl cunoştea, dându-şi seama şi de faptul că fusese alertată poliţia, au hotărât să plece. Unul dintre inculpaţi a avertizat-o să nu iasă din cameră, altfel o va omorî, afirmând că în acel moment va merge să îi omoare tatăl.
Festivalul Roman Apulum de la Alba Iulia: Parada cu torțe cu peste 300 de reenactori, printre cele mai așteptate momente din ziua a doua. Momentul de încheiere a celei de a doua zi a festivalului are loc pe Strada Mihai Viteazul. Totuși, Festivalului Roman Apulum continuă și duminică, 17 august cu mai multe momente speciale, după următorul program: 10:30 – 17:00 Tabăra antică 10:30 – 17:00 Virtus Ludi et Labora-
.
Ambulatoriile de specialitate vor fi dezvoltate cu 120 de milioane de euro din fonduri europene, prin Programul Operațional Sănătate, astfel încât pacienții să aibă acces rapid la diagnostic și tratament, fără internări inutile, a anunțat sâmbătă ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. ”În România, prea mulți pacienți au simțit povara drumurilor lungi, a internărilor inutile și a așteptărilor obositoare pentru o simplă consultație. Schimbăm această realitate. Dezvoltăm ambulatoriile de specialitate și investim
.
Unul dintre cele mai interactive momente din cadrul Festival Roman Apulum de la Alba Iulia este ”Târgul de Sclavi”. Sâmbătă de la ora 17.30, ”sclavii reenactori” au fost fost prezentați publicului pentru a fi licitați. Mai exact, organizatorii scot la licitație reenactori, iar publicul prezent la Alba Iulia licitează pentru aceștia. La mare căutare sunt gladiatorii, nimfele dansatoare sau meștșugarii care le pot produce suveniruri celor care i-au licitat. Evenimentul
.
Cum va fi vremea în următoarele zile: Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza detaliată pentru perioada 15–23 august 2025, anunțând un mix de temperaturi extreme, episoade de instabilitate atmosferică și o răcire semnificativă în prima parte a săptămânii viitoare. Valul de căldură se intensifică, mai ales în județele Bihor, Arad și Timiș, unde disconfortul termic va fi accentuat, iar ITU va depăși pragul critic de 80 de unități.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.