Control judiciar pentru Călin Georgescu: Parchetul General a anunțat, într-un comunicat, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva lui Călin Georgescu pentru mai multe acuzații, prima fiind „instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată”. El nu va avea voie să creeze conturi pe rețelele sociale, să părăsească România sau să poarte arme, potrivit G4Media. În dreptul penal, „fapta în formă tentată” reprezintă o acțiune prin care o persoană începe executarea unei infracțiuni, cu intenția de a o comite, dar din cauze independente de voința sa, executarea nu se finalizează sau nu produce rezultatul urmărit. Comunicatul Parchetului General: Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în cursul zilei de astăzi, punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană fizică sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni: VEZI ȘI: VIDEO: Momentul când Călin Georgescu este săltat din trafic de poliție și procurori. Care a fost reacția față de anchetatori Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Vremea în luna august: În perioada 29-31 iulie, temperaturile vor fi sub 30 de grade, va ploua și vor fi furtuni în majoritatea regiunilor. În 2-3 august va fi mai cald însă apoi se răcorește iar (4-6 august). Excepție va fi zona de sud a țării, unde, în august maximele vor varia între 31 și 34 de grade Celsius până la finalul lunii august. Va ploua mai puțin, în jurul
.
Ziua imnului național al României – „Deșteaptă-te române!”, simbol al unității Revoluției Române de la 1848 – este sărbătorită, anual, la 29 iulie. Pe 29 iulie 1848, „Deșteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. Ziua imnului național al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de autoritățile publice și de
.
Transferurile și detașările funcționarilor publici între instituții ar putea fi înghețate. Guvernul vrea să înghețe toate transferurile și detașările funcționarilor publici între instituțiile statului, pe o perioadă de doi ani. Măsurile ar putea fi incluse într-o Ordonanță de Urgență ce ar urma să fie adoptată în această săptămână, au declarat surse politice și guvernamentale pentru Digi24. Planul Guvernului condus de Ilie Bolojan prevede că funcționarii publici nu vor mai putea,
.
Burse școlare 2025: Noua legislație prevede doar trei tipuri de burse, față de cinci câte erau până acum. De asemenea, bursele de merit vor fi reduse, ca număr. Rămân în vigoare bursele de merit, bursele sociale și bursele tehnologice. Bursele de merit vor fi reduse ca număr: doar pentru 15% din elevii fiecărei clase, cu condiția să aibă media între 9 și 10, potrivit ministrului Educației, citat de edupedu.ro. Vezi
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.