Contribuția CASS se extinde. Mai multe categorii de persoane nu vor mai fi exceptate de la plata contribuției CASS, potrivit unui proiect de lege publicat joi de Ministerul de Finanţe, care aduce modificări substanţiale ale Codului fiscal. Potrivit proiectului, printre cei care nu vor mai fi exceptați de la plata CASS se numără preoții și personalul monahal, coasigurații, persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj și cele aflate în concediu pentru creșterea copilului. La sfârșitul anului 2024, potrivit evidențelor existente la nivelul CNAS, figurau un număr de 10,3 milioane de persoane scutite de plata contribuției și un număr de 6,3 milioane de persoane plătitoare. Potrivit proiectului, „venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 3.000 lei şi, după caz, a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată”. Astfel, în cazul pensiilor care depășesc 3.000 de lei, CASS se va aplica în cotă de 10% asupra părţii din pensie care depăşeşte suma de 3.000 de lei. Reprezentanții Guvernului au prezentat un exemplu de calcul pentru contribuția de asigurări sociale de sănătate în cazul aplicabil unui contribuabil care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor, comparativ cu cel al unui contribuabil care realizează venituri din pensii pentru un venit brut de 5.000 lei. Contribuția datorată de contribuabilul care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor: Contribuția datorată de contribuabilul care realizează venituri din pensie: Pentru persoanele care realizează venituri din pensii care depășesc plafonul de 3.000 de lei inclusiv, în condițiile în care aceste persoane plătesc contribuția de asigurări sociale de sănătate în procent de 10% pentru veniturile din pensii care depășesc acest plafon, ar rezulta venituri anuale suplimentare la FNUASS de 3.784.093 mii lei de la un număr de 1.960.804 pensionari. Potrivit proiectului, coasigurații (soțul, soția și părinții fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate) nu vor mai fi exceptați de la plata CASS. Dispozițiile Codului fiscal se completează cu reguli privind stabilirea și declararea obligațiilor fiscale de către persoanele fizice asigurate care optează pentru calculul, declararea și plata contribuției de asigurări sociale de sănătate în contul persoanelor aflate în întreținerea acestora, respectiv, soțul/soția/părinții fără venituri proprii. Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice asigurate pentru fiecare persoană aflată în întreținere, se determină prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei de calcul, reprezentând valoarea a 6 salarii de bază minime brute pe țară, în vigoare la data de 1 ianuarie a anului în care se exercită opțiunea. Totodată, se propune ca plata contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice, în toate situațiile în care se exercită opțiunea începând cu data de 1 august 2025, inclusiv în cazul persoanelor care exercită opțiunea potrivit art. 180 alin. (1) din Codul fiscal, începând cu aceeași dată, se efectuează în 2 tranșe după cum urmează: De asemenea, în situația în care, pentru persoanele fizice, respectiv soțul/soția și părinții aflați în întreținere, care au decedat în perioada pentru care pentru care a fost exercitată opțiunea pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, de către persoanele fizice asigurate, contribuția datorată este cea aferentă perioadei de până la luna în care survine decesul. În anul 2024, numărul de persoane coasigurate a fost de 650.431. În condițiile în care aceste persoane plătesc contribuția de asigurări sociale de sănătate în procent de 10% raportat la salariul minim brut pe economie de 4.050 lei pentru o perioadă de 6 luni, ar rezulta venituri suplimentare la FNUASS de 1.580.548 mii lei. Măsurile vizează excluderea personalului monahal al cultelor recunoscute, aflat în evidenţa Secretariatului de Stat pentru Culte, de la exceptarea platei contribuției de asigurări de sănătate. Potrivit proiectului, dintre bolnavii cu afecţiuni incluse în programe naţionale de sănătate (PNS), doar bolnavii cu afecţiuni oncologice vor fi asiguraţi la sănătate fără plata CASS, până la vindecarea bolii. Astfel, urmează să fie exceptați de la plata contribuției de asigurări de sănătate bolnavii incluși în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătății, care beneficiază de servicii medicale, servicii conexe, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi altele asemenea, după caz, acordate în cadrul programului național de sănătate al cărui beneficiar este, precum și de serviciile medicale care stau la baza acordării acestora, până la vindecarea respectivei afecţiuni. Excepție: bolnavii cu afecţiuni oncologice beneficiari de programele naţionale de sănătate, până la vindecarea respectivei afecţiuni, în condițiile Legii nr. 293/2022 pentru prevenirea şi combaterea cancerului, cu modificările și completările ulterioare
Schimbări în modul de acordare a anumitor concedii medicale. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat, joi, că indemnizațiile pentru concediile medicale aferente bolii obișnuite vor fi acordate în trei categorii, până la șapte zile – 55%, între 8-14 zile – 65% și peste 15 zile – 75% din baza de calcul. „Noutatea pentru codul de boală 01, pentru că ați văzut cu toții excesele care au apărut în acest segment,
.
Incendiul din zona Strungari – Loman a fost stins după aproximativ 60 de ore de intervenție continuă, au anunțat joi seara reprezentanții ISU Alba Potrivit acestora, rămân focare izolate în interiorul zonei arse care fumega, fără flacără. Personal din cadrul Ocolului Silvic și SVSU Pianu rămân în supraveghere, în schimburi până luni. Zona pe care s-au creat culoare de mineralizare și s-a refulat apa este de 60 ha. Zona arsă
.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că cel mai probabil în august vor fi introduse criterii de performanță pentru șefii de secție din spitale, o premieră în sistemul sanitar românesc. Măsura face parte dintr-un pachet mai amplu de reforme care vizează stimularea performanței în sănătate, scrie Mediafax. Alături de această noutate, vor fi regândiți și indicatorii de performanță pentru managerii unităților sanitare. Scopul este îmbunătățirea performanței echipelor medicale și a adresabilității
.
Alexandra Pop, o tânără din Alba Iulia, student la Academia Militară Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța, specializarea Navigație, Hidrografie și Echipamente Navale, se află în aceste zile pe vestita navă de instrucție, bricul ”Mircea”. Alexandra este absolventă a Colegiului Național Miilitar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia, promoția 2023. Aceasta vrea să ajungă ofițer-inginer al armatei române. În aceste momente, tânăra se află plecată în marșul internațional de instrucție la
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.