Concedii fără plată pentru bugetari: Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat, miercuri, întrebat dacă se ia în calcul măsura concediilor fără plată timp de patru-cinci zile. El a spus că nu vede niciun fel de problemă ca la un moment dat să se recurgă la un astfel de scenariu. ”Nu există o rețetă unică pentru a ține cheltuielile sub control și a le reduce cu o pondere rezonabilă. Fiecare responsabil public, ministru, secretar de stat, șefi de agenții, primării, vor avea mai multe instrumente la dispoziție, pe care le au și astăzi și pe care le pot folosi pentru a ține cheltuielile de personal sub control. Nu mai faci promovări de personal, nu mai faci angajări, nu mai generezi alte cheltuieli și așa mai departe, lucruri care pot fi făcute, nu dai toate sporurile la maxim, dacă ele sunt un an într-un anumit interval, când știi că nu ai bani de salarii până la finalul anului și nu mai poți primi alții suplimentari – asta este răspunderea ta, nu te forțează nimeni să te duci cu toate sporurile la maxim. Și, în această situație, fiecare manager poate lua astfel de decizii. Și, da, nu văd niciun fel de problemă ca la un moment dat, constatându-se că nu poți, de exemplu, să îți reduci personalul, că ai nevoie de toți oamenii în acea unitate, de ce să nu recurgi și la o astfel de situație, în așa fel încât să-și păstrezi toți oamenii, să se treacă peste această perioadă dificilă și în momentul în care volumul de muncă revine la normal, atunci toată lumea intră cu toate zilele în activitate”, a spus Bolojan, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Reamintim că în contextul măsurilor de austeritate, s-a vorbit despre o săptămână de concediu fără plată pentru bugetari, în fiecare lună. El a precizat că fiecare instituție are libertatea să ia măsurile necesare pentru a se încadra în bugetele pe care le va primi, transmite Agerpres. ”În sensul acesta va fi introdusă o răspundere a fiecărui om care este pe o poziție de conducere”, a adăugat Bolojan. Premierul a precizat că va lua măsuri de sancționare împotriva celor care nu vor înțelege că efortul privind reducerea deficitului bugetar trebuie să-l facă toată lumea. ”Nu poți (…) să iei niște măsuri, să estimezi niște efecte și apoi să vezi că, prin diferite tehnici, aparatul public și-a făcut detașări, și-a transformat posturile în posturi unice, a mai găsit tot felul de formule și a mai mutat sporurile dintr-o zonă în alta, iar, la final, efectul reducerilor se constată că este, practic, foarte scăzut. Această chestiune nu va mai merge.
Trei tineri care au dat 25 de spargeri în Alba Iulia și în Sebeș au fost recent condamnați pentru furt calificat. În data de 30 iunie 2025, magistrații Judecătoriei Sebeș i-au condamnat pe aceștia la pedepse privative de libertate. Cele 25 de acte materiale au fost săvârșite în decursul a 4 nopți, respectiv în nopțile de 26 spre 27 noiembrie 2024, 5 spre 6 decembrie 2024, 13 spre 14 decembrie
.
66 de stații de reîncărcare pentru vehicule electrice urmează să fie amplasate în următoarele luni în municipiul Blaj, printr-o investiție de aproximativ 3,5 milioane de lei. „Cu plăcere pot să vă informez că astăzi am semnat la sediul Primăriei contractul cu Tobimar Alba Iulia pentru montajul a 66 de stații de încărcare pentru mașini electrice. Valoarea este undeva la 3,5 milioane de lei, fonduri PNRR. În aproximativ 6 luni de
.
Primăria Alba Iulia alocă circa 150.000 de lei pentru interventii si reparatii la semafoarele și camerele de supraveghere a traficului din municipiu, în următoarele 6 luni. În acest sens, la sfârșitul lunii iunie, administrația locală a lansat o invitație de participare la procedura de atribuire a contractului de prestare a serviciilor de interventii și reparații la instalațiile si echipamentele de dirijare si supraveghere a traficului din municipiul Alba Iulia. Contractul
.
Norma didactică va crește cu două ore, a anunțat miercuri premierul Ilie Bolojan. De asemenea, el a făcut o serie de precizări legate de bursele de merit. ”Vom propune creșterea normei didactice cu două ore, față de ceea ce avem astăzi în învățământul preuniversitar și universitar. Aceasta înseamnă că din cele 40 de ore pe săptămână pe care un ccadru didactic trebuie să le petreacă la școală sau pentru școală,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.