Asistăm, ne place sau nu, la un exercițiu care ține mai degrabă de comunicare decât de reforme reale. „Premierul taie în carne vie”, ne spun zi de zi toate trompetele propagandei USR-PNL. Mai departe de faptul că liderii acestor partide par să trăiască cu impresia că guvernează în nume personal, ca și cum Guvernul nu ar fi al României sau nu ar fi susținut de o largă majoritate parlamentare, pe care doar USR și PNL nu ar avea cum să o asigure, mult lăudata reformă e una cu două măsuri și în două direcții. Pe de o parte întreaga populație și mediul de afaceri duc în spate o întreagă serie de taxe și impozite mărite, în timp ce în sfera reducerii cheltuielilor avem multă retorică și câteva exemple insignifiante, menite să dea senzația unei reforme reale. Greul acestei reforme, dacă poate fi numită reformă, pică în cea mai mare parte în sarcina oamenilor simpli și a micilor companii, cei pentru care totul va fi mai scump. Nici măcar la nivel de proiect nu putem discuta despre o echitate a măsurilor, căci ea pur și simplu nu există. Pe de altă parte, desființarea unor posturi vacante sau câteva reduceri de posturi, pe ici, pe colo, sunt prezentate ca niște victorii sonore, prin care cheltuielile statului au fost reduse complet. Iar asta este cu adevărat o problemă, căci nu putem avea o reformă cu dublă măsură, o reformă cu două viteze, în care unii plătesc încă de astăzi iar alții așteaptă calcule și analize, la umbra unui joc de imagine și a unei simple retorici. Mai mult decât atât, nu există măsură mai proastă decât să tai investițiile, ceea ce actualul Guvern vrea să facă în cazul programului Anghel Saligny. Investițiile în infrastructură nu sunt simple cheltuieli, iar asta o știe orice economist, până și cei cu școala făcută la seral. Tot ce înseamnă infrastructură, de la drumuri și până la rețele de utilități, înseamnă premisele obligatorii pentru dezvoltare economică. Or, intervenind aici, nu facem decât să anulăm orice șansă de dezvoltare economică, iar asta România chiar nu își permite. Sper și îmi doresc sincer ca toți cei implicați în această guvernare, mai departe de culoare politică, doctrină și interese de partid sau grup, să înțeleagă că orice program de guvernare, chiar și cele care vor să rezolve o perioadă de criză, nu pot pune austeritatea numai și numai în seama oamenilor simpli, cei mai vulnerabili de altfel, ori a mediului privat. Și sper să înțeleagă că reducerile de cheltuieli nu trebuie să afecteze investițiile în infrastructură, chiar dacă acolo e cel mai simplu să tai din pix, căci astfel de măsuri nu fac decât să condamne creșterea economică, una fără de care România nu poate progresa.