Cinci tineri din Sebeș, reținuți pentru trafic de droguri și arestați preventiv
Cinci tineri din Sebeș, reținuți pentru trafic de droguri și arestați preventiv
În urma a opt percheziții desfășurate la Sebeș și în județul Sibiu, cinci tineri au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetați pentru trafic de droguri. Aceștia au fost prezentați Tribunalului Alba în data de 12 noiembrie, după perchezițiile din 11 noiembrie.
Dosarul este instrumentat de DIICOT Alba Iulia, iar suspecții erau urmăriți de mai mult timp cu sprijinul BCCO Alba Iulia. Cei cinci, cu vârste între 17 și 32 de ani, sunt acuzați că în perioada noiembrie 2024 - noiembrie 2025, au procurat, deținut și comercializat droguri de risc și mare risc, inclusiv în rândul minorilor din județ.
Perchezițiile au scos la iveală o cultură indoor de cannabis, cu șase plante mature și 12 plante în stadiu incipient, echipamente pentru creștere și deshidratare, dar și cantități importante de substanțe interzise. Astfel, au fost confiscate aproximativ 400 grame de rezină de cannabis, 100 grame de cannabis, 80 grame de 4 CMC, 40 grame de ciuperci cu psilocină și comprimate ecstasy.
Alba24.ro citează sursele care menționează că tinerii vizați sunt Daniel D.B., Mihai V.P., Andrei N.P., Andrei V.C. și Cristian D.C., iar acțiunea a vizat atât persoane din Sebeș, cât și din Sibiu, pentru destructurarea unei rețele care distribuia substanțe psihoactive către consumatori inclusiv minori.