Taxele suplimentare pentru bagajul de mână în avion ar putea fi eliminate. Eurodeputații propun introducerea unei interdicții pentru companiile aeriene de a factura bagajele mici de mână. Măsura ar veni în sprijinul pasagerilor, care ar beneficia de reguli uniforme și clare privind bagajele pe care le pot avea în avion. Însă companiile aeriene avertizează că această măsură ar determina scumpirea biletelor de călătorie. Vezi și Noi reguli pentru călătoria cu avionul, din 2026: Ce este ETIAS și când va fi introdus. Noi reguli privind bagajele și lichidele Inițiativa este contestată vehement de către întreprinderile din acest sector economic, a transmis France Presse. Comisia pentru transporturi și turism a Parlamentului European (TRAN) a adoptat o propunere care le-ar permite pasagerilor să aducă gratuit în cabină un obiect personal, precum un sac de mână sau un rucsac, dar și un alt bagaj de cel mult 7 kilograme. Măsura vizează scutirea pasagerilor de ”costuri suplimentare nejustificate”, a declarat eurodeputatul social-democrat Matteo Ricci, unul dintre inițiatorii textului. Aceasta s-ar aplica tuturor zborurilor cu punct de plecare sau destinație în Uniunea Europeană. a fost adoptată în cadrul unui set de amendamente la regulile privind drepturile pasagerilor, propuse de Comisia Europeană. Propunerile mai includ excluderea taxelor pentru selectarea locurilor pentru copii sub 12 ani și obligația companiilor de a informa pasagerii privind costul total al zborului, la rezervare. De asemenea, se mai prevede extinderea dreptului la despăgubiri, în cazul întârzierilor ce duc la pierderea conexiunilor. TRAN a votat și pentru introducerea unui formular comun pentru cererile de indemnizație și rambursare. În plus, membrii TRAN au aprobat o listă de circumstanțe excepționale – precum catastrofe naturale sau războaie – ce autorizează companiile să refuze aceste compensații. Înaintea eventualei lor intrări în vigoare, toate aceste propuneri trebuie să fie aprobate de planul Parlamentului European și apoi negociate cu statele membre (Consiliul UE). Numeroase companii aeriene low-cost permit un singur obiect în cabină, inclus în prețul biletului, și facturează un supliment pentru orice alt bagaj de mână suplimentar. De asemenea, dimensiunile bagajului gratuit diferă. Asociația Airlines for Europe (A4E), ce reprezintă acest sector, a criticat propunerea eurodeputaților, estimând că ea ar antrena o creștere a prețului biletelor pentru persoanele care călătoresc lejer. Acest lucru ar obliga acești pasageri ”să plătească servicii pe care nu le doresc sau de care nu au nevoie”, a afirmat Ourania Georgoutsakou, director general al A4E. ”Ne opunem ferm propunerii Parlamentului European, care ar distruge actuala libertate comercială și ar face zborurile mai scumpe pentru milioane de călători. Dacă propunerea ar fi adoptată, companiile aeriene ar fi obligate să includă prețul bagajului de mână în prețul inițial al biletului, indiferent dacă clientul are nevoie de acesta sau nu. Acest lucru ar reduce transparența prețurilor și ar elimina posibilitatea consumatorilor de a alege, obligând pasagerii să plătească pentru servicii pe care s-ar putea să nu le folosească”, potrivit unui răspuns primit de la reprezentanții Wizz Air, la solicitarea Agerpres. De asemenea, spun reprezentanții companiei aeriene, acest lucru ar duce la prelungirea timpilor de îmbarcare, în special pentru transportatorii ultra low-cost, cum este Wizz Air, care operează cu timpi de rotație ai aeronavelor extrem de eficienți, de 30 de minute.
Românii din străinătate nu mai trimit atât de mulți bani acasă. Transferurile au scăzut în anul 2025, comparativ cu cele din anii trecuți, arată datele Băncii Naționale a României. Astfel, în anul 2025 transferurile de bani trimise în țară de românii din străinătate au scăzut, ajungând în trimestrul al doilea la 1,5 miliarde de lei, sub nivelul din 2024 și mult sub recordul de 2 miliarde de euro consemnat în
.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că bugetul pentru programul Rabla destinat persoanelor fizice este de 200 de milioane de lei în 2025 dar este necesară reducerea intrării mașinilor din China pe piața românească și că programele ar trebui să se concentreze pe vehicule produse în Europa. Programul Casa Verde Fotovoltaice nu va fi finanțat deloc în acest an. Ea a precizat că există discuții cu Ministerul Fondurilor Europene pentru
.
Ministrul Finanțelor Publice, Alexandru Nazare, a anunțat miercuri că Guvernul are în plan eliminarea plafonului de 50.000 de lei pentru plățile cu cardul. Astfel, toți comercianții vor avea obligația să asigure posibilitatea de plată în numerar sau prin orice mijloc de plată electronică, potrivit Mediafax. Legislația care vizează introducerea plății cu cardul are o vechime de peste 22 de ani, iar inițial, obligația revenea comercianţilor, persoanele juridice care desfăşoară activităţi
.
Taxă de 25 de lei pe coletele în valoare de sub 150 de euro: Guvernul va introduce această taxă cu valoare fixă pentru coletele care vin din spațiul extra-comunitar, direct acasă la cumpărător. Dacă retailerul își face un hub logistic în România, coletele vor fi scutite de plata acestei sume. Sunt vizate cumpărăturile de pe platforme precum Shein, Temu și Aliexpress. Din acest motiv a fost deja supra-numită ”taxa Temu”.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.