Una dintre cele mai cunoscute companii aeriene din România, Blue Air, a intrat oficial în faliment, după ce eforturile de atragere a unui investitor strategic au eșuat. Decizia vine la peste doi ani de la intrarea în insolvență și marchează finalul unei perioade dificile pentru operatorul aerian care a avut zboruri și din Cluj-Napoca. Lichidatorul judiciar Infinexa a anunțat joi, 10 iulie 2025, că a fost deschisă procedura falimentului, întrucât compania nu a reușit să atragă capitalul necesar pentru salvare. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, această măsură este considerată „cea mai echitabilă soluție pentru protejarea interesului creditorilor”. „Decizia de a iniția procedura falimentului a fost luată ca urmare a imposibilității de a atrage un investitor, în ciuda eforturilor semnificative depuse de conducerea companiei Blue Air și de acționarul său majoritar. S-au acumulat o serie de incertitudini care generau pierderi continue și era necesar să acționăm pentru a le limita”, a declarat Radu Tudor, senior partner Infinexa. În perioada de observație, conducerea Blue Air și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (care deține 75% din acțiuni) au purtat negocieri cu potențiali investitori. Din păcate, niciunul nu a venit cu un aport de capital suficient pentru implementarea planului de reorganizare. Pe 2 iunie 2025, Adunarea Generală a Creditorilor a aprobat propunerea de declarare a falimentului, considerând-o „cea mai optimă soluție” în contextul economic actual. Lichidatorul anunță că falimentul va permite valorificarea tuturor activelor Blue Air, inclusiv două aeronave nefuncționale și cinci carcase de avion, iar fondurile obținute vor fi distribuite către creditori – inclusiv Ministerul Finanțelor și ANAF.
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat miercuri că sunt necesare audituri la autoritățile care, pe componenta de Mediu, nu au reușit să atragă mai mult de jumătate din finanțările pentru proiectele derulate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). ”Sunt zone în care au fost realizate țintele cu zero (pe proiectele de mediu din PNRR. n.r.). Este necesar, în perioada următoare, un audit în toate autoritățile care nu au
.
Pachetul de măsuri contra privilegiilor: Ilie Bolojan a anunțat că urmează un nou pachet de măsuri fiscale, unul contra privilegiilor. Premierul spune că acest al doilea pachet de măsuri fiscale vizează reforma pensiilor speciale, a companiilor de stat și combaterea evaziunii. Potrivit lui Bolojan, va ajunge în Parlament până la sfârșitul lui iulie 2025. ”În spațiul public se discută că vor avea de suferit doar cei amărâți și sinecuriștii nu
.
Benzina și motorina se scumpesc semnificativ de la 1 august. Prețurile medii la pompă de marți, 8 iulie 2025, sunt de 7,10 lei/litru pentru benzină și 7,40 lei/litru pentru motorină. Așadar, prețul combustibilului va crește începând cu 1 august, ca urmare a majorării accizei cu 10%. Măsura face parte dintr-un pachet de creșteri fiscale adoptat de guvernul Bolojan, care include și majorarea TVA-ului de la 19% la 21%, cu scopul
.
Garajele, serele, bucătăriile de vară de dimensiuni mici sau alte anexe gospodărești ar putea fi construite fără autorizație. Propunerea este inițiată într-un proiect de lege la Camera Deputaților. În actul normativ sunt precizate însă câteva condiții. Potrivit proiectului, în prezent, construcții simple ca magazii, garaje, solarii sau sere necesită obținerea certificatului de urbanism, elaborarea documentației tehnice, avize, acorduri și notificări către autoritățile de control. Acestea ”implică costuri și eforturi disproporționate
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.