Actorul Liviu Cheloiu, în prezent Director Artistic și de Evenimente la Teatrul „Tony Bulandra” Târgoviște, este cunoscut pentru numeroasele roluri pe care le interpretează pe scena aceluiași teatru și nu numai, precum și pentru activitatea sa de selecționer și producător al Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului Târgoviște, BABEL, încă de la prima ediție a acestuia, desfășurată în anul 2007, ajuns în 2025, la cea de-a XIII-a ediție. Actorul Liviu Paul Cheloiu, născut la Râmnicu-Vâlcea, într-o zi de 28 iunie, sărbătorește în 2025, 50 de ani de viață, 30 de ani de carieră și, ca în fiecare an… bonusul zilei de nume, Sfinții Petru și Pavel fiind imediat a doua zi. A studiat Actorie la Facultatea de Arte a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, la clasa prof. univ. dr. Florin Zamfirescu. Imediat după terminarea studiilor de licență, în 2001, a primit o bursă la Virginia Commonwealth University dinRichmond, Virginia, USA. În 2008, în completarea pregătirii artistice, a absolvit un Masterat în Marketing în Administrație Publică, Finanțe, Bănci. Un actor extrem de versatil, potrivit atât pentru dramă, cât și pentru comedie, Liviu Cheloiu a dezvoltat o carieră și în film, prezențele lui în distribuții internaționale fiind din ce în ce mai dese și mai numeroase. Talentul său actoricesc și predestinarea pentru această meserie s-au dovedit și în momentele în care Liviu a fost prezentatorul unui eveniment, al unor gale sau a vorbit în multiple conferințe de presă, cu ocazia Festivalului Babel și a altor festivaluriinternaționale de teatru și de film în care a participat. Liviu cucerește prin jovialitate și ludic în comedie (de neuitat în rolul lui Cațavencu din „O scrisoare pierdută”) la fel de intens cum îți dă fiori prin privirile reci și tăioase în dramă. Rolul dramatic care l-a consacrat definitiv este cel al personajului Othello din spectacolul omonim, în regia lui Suren Shahverdyan. I-au urmat, cu nimic mai prejos, Andrei Efimovici din „Salonul nr. 6” și Semion Zaharovici Marmeladov din „Crimă și pedeapsă”, ambele spectacole în regia lui Dumitru Acriș, Juan Péron din „Evita Tango” și Claudius din „Hamlet Liber”, ambele producții în regia lui Mc Ranin, și, nu în ultimul rând, Richard al III-lea în one-man show-ul „Richard 3. Omul”, în regia lui Șerban Fleancu. Aproape toate aceste roluri au fost interpretate în festivaluri naționale și internaționale din țări precum Polonia, Cehia, Lituania, Turcia, Coreea de Sud. Următoarea plecare va fi din nou în Coreea de Sud, la două festivaluri de teatru din Daejeon și Busan, în luna septembrie 2025, cu coproducția „Hamlet Liber”. Rolurile pe care le-a interpretat, titlurile de spectacole, evenimentele, filmele, festivalurile din care a făcut parte sunt nenumărate,imposibil de numit exhaustiv, așa cum sunt și personalitățile din lumea teatrului mondial care îl cunosc și îl apreciază pe actorul Liviu Cheloiu. La ceas de triplă aniversare, noi îi urăm ani cel puțin încă pe atâți de viață și de carieră, încununați de binecuvântări de la protectorii săi cerești! Energia și bucuria să te călăuzească în continuare, pentru a oferi talentul tău lumii, așa cum ai fost chemat să o faci!
Un incendiu a izbucnit sâmbătă seara în satul Boz, comuna Doștat. La fața locului s-au deplasat pompierii din Sebeș. Potrivit ISU Alba, din primele date, incendiul se manifestă la o colibă.
.
MESAJE de Sfinții PETRU și PAVEL. FELICITĂRI prin SMS pentru sărbătoriți. Cei care poartă numele de Petru, Pavel, Paul, Paula, Paulina, Petre, Petrică, Petrișor, Petronela, Petruța sau alte derivate își serbează luni ziua numelui. Biserica Ortodoxă îi sărbătorește pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel în data de 29 iunie, iar fiecare dintre noi se gândește la un mesaj pe care să îl trimită sărbătoritului. Aproximativ 500.000 de români își serbează
.
MESAJE de Sfinții PETRU și PAVEL 2025. FELICITĂRI prin SMS pentru sărbătoriți. Cei care poartă numele de Petru, Pavel, Paul, Paula, Petre, Petrică, Petrișor, Petronela, Petruța, Paulina sau alte derivate își serbează miercuri ziua numelui. Biserica Ortodoxă îi sărbătorește în fiecare an, pe 29 iunie, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, iar fiecare dintre noi se gândește la mesaje, felicitări, urări pe care să îl trimită sărbătoriților. Dacă nu ai
.
27-29 iunie: Cercetători din șase țări discută la Alba Iulia, pe tema educației și competențelor digitale. Evenimentul este organizat de Facultatea de Istorie, Litere și Științe ale Educației, din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prin Centrul de Cercetare și Inovare în Educația Lingvistică – CIEL, alături de universități partenere din Uniunea Europeană și Balcanii de Vest. Conferința internațională CLIE-2025 (The Conference on Linguistic and Intercultural Education, a
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.