CSM Ceahlăul Piatra Neamț și Sepsi Sfântu Gheorghe se vor înfrunta sâmbătă, 12 iulie 2025, într-un meci amical. Însă din cauza unor lucrări de îmbunătăţire a gazonului, partida nu se va desfăşura la Piatra Neamţ ci la Bicaz. Meciul va începe de la ora 11.00, iar intrarea va fi gratuită. ”Sunt lucrări de îmbunătățire a calității gazonului pe ambele terenuri cu gazon natural de la stadionul din Piatra Neamț, iar pentru acest lucru țin să le mulțumesc reprezentanților Primăriei Piatra Neamț pentru implicare și pentru grijă. Din păcate vremea a întârziat puțin lucrările de însămânțare, căldura din ultima perioadă dând puțin peste cap calculele specialiștilor. Avem însă certitudinea că gazonul va fi perfect pentru joc încă de pe 2 august, dacă va fi cazul să jucăm acasă în prima etapă. Ne pare rău pentru că nu putem să jucăm în fața propriilor suporteri, dar mai important este acum să fie terenul cât mai bun pentru campionat”, a declarat Angelo Alistar, președinte CSM Ceahlăul. CSM Ceahlăul continuă să aducă jucători noi şi de data aceasta pare că mizează pe jucători tineri. Astfel, echipa pietreană a adus un portar foarte tânăr, născut la data de 11 decembrie 2007. Este vorba despre Luca Andrei Grecu, originar din localitatea Nușfalău, județul Sălaj. La CS Barcău Nușfalău și-a început tânărul jucător cariera, care a continuat mai apoi la SCM Zalău, club la care a și debutat la seniori, în Liga 3. Luca Grecu a bifat minute în ultima etapă a fazei play-off a Ligii 3, Seria 10, în data de 16 mai 2025. Contractul dintre părți este valabil pentru un an, cu posibilitate de prelungire, anunţă reprezentanţii CSM. Alt jucător care a venit la echipa de la poalele Pietricicăi este clujeanul Răzvan Matiș (24 ani). Mijlocaşul a îmbrăcat ultima dată tricoul celor de la SCM Zalău (Liga 3, Seria 10) cu care a jucat și-n faza play-off a grupei din care a făcut parte. Matiș a jucat în 22 de partide pentru zălăuani, marcând 5 goluri și adunând un total de 1.533 de minute.
Ceru-Băcăinți s-a transformat, în 6 iulie, într-o veritabilă poartă către trecut. Localitatea a primit cu brațele deschise etapa a III-a a celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului-Concurs de Tradiții și obiceiuri ”Cultură pentru Cultură”. A fost o reîntoarcere la valorile simple și trainice ale satului de altădată, unde cântecul, jocul, costumul popular și obiceiul străvechi nu sunt doar forme de expresie artistică, ci veritabile acte de identitate, transmit organizatorii. Jurizarea
.
Serviciul Public de Administrarea Patrimoniului (SPAP) Sebeș anunță finalizarea lucrărilor de reparații la sistemul de iluminat și supraveghere video din Cimitirul Municipal Sebeș. A fost înlocuit sistemul de iluminat din incinta cimitirului municipal Sebeș cu unul performant, cu lămpi tip led. Acesta asigură circulația în condiții de siguranță pe aleile din incintă. A fost instalat un sistem de supraveghere video ce permite monitorizarea în condiții optime, pentru menținerea curățeniei și
.
Deseori, cetățenii văd problemele, dar nu le sesizează. Din cel puțin două motive, cred. În primul rând, spiritul comunității nu este suficient dezvoltat. “Se împiedică și alții de stâlpul acela căzut, sigur o să facă ei ceva” – și, dintr-una într-alta, nu mai face nimeni nimic. Până-n ziua votului, când stâlpul proverbial e tot căzut, cetățeanul își amintește brusc de el și se gândește c-ar fi cazul să se răzbune
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.