După patru zile extrem de grele și complicate, cu decizii grele, lupta cu focul a fost câștigată de pompierii dâmbovițeni. Cu prețul a multe ore de muncă, la temperaturi greu de suportat, în fum, într-un miros greu suportabil, cu kilograme multe de echipament purtate, echipa ISU Dâmbovița a reușit să ne ofere liniștea de care aveam nevoie. La finalul unei lupte care părea inegală, prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase le transmite un mesaj de recunoștință eroilor zilei. „Nu, nu era nevoie de sprijin din alte județe pentru că noi avem eroii noștri, profesioniști și dedicați! Comandantul ISU BASARAB I al Județului Dâmbovița, un excelent coordonator al tuturor celor implicați în acțiunea de stingere a incendiului de la Aninoasa, și-a petrecut timpul, cu mici pauze de odihnă (câteva ore pe noapte), la centrul de comandă instalat în imediata vecinătate a evenimentului! ,,S-a amestecat” uneori printre cei care, osteniți dar foarte motivați, au luptat să readucă normalitatea în zonele afectate! Un ,,multumesc” e prea puțin pentru efortul pe care l-au făcut acolo! 8 utilaje pe șenile, autospeciale de stingere și alte echipamente logistice au făcut posibilă instalarea normalității! A fost o luptă pe care pompierii dâmbovițeni au câștigat-o demn. Mi-au spus, târziu în noapte, că ei nu simt kilogramele multe ale echipamentului, gradele multe din termometre pentru că ei iubesc meseria de salvator! Și da: am onoarea să vă salut, stimați comandanți și dragi pompieri! Le mulțumesc, în egală măsură, tuturor: autorități județene, primari, operatori privați, polițiști, instituții publice deconcentrate, reprezentanti ai crucii roșii, dar nu în ultimul rând dâmbovițenilor pentru înțelegere!”, scrie Marian Tănase, pe pagina sa de socializare.
Un incendiu a izbucnit sâmbătă seara în satul Boz, comuna Doștat. La fața locului s-au deplasat pompierii din Sebeș. Potrivit ISU Alba, din primele date, incendiul se manifestă la o colibă.
.
MESAJE de Sfinții PETRU și PAVEL. FELICITĂRI prin SMS pentru sărbătoriți. Cei care poartă numele de Petru, Pavel, Paul, Paula, Paulina, Petre, Petrică, Petrișor, Petronela, Petruța sau alte derivate își serbează luni ziua numelui. Biserica Ortodoxă îi sărbătorește pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel în data de 29 iunie, iar fiecare dintre noi se gândește la un mesaj pe care să îl trimită sărbătoritului. Aproximativ 500.000 de români își serbează
.
MESAJE de Sfinții PETRU și PAVEL 2025. FELICITĂRI prin SMS pentru sărbătoriți. Cei care poartă numele de Petru, Pavel, Paul, Paula, Petre, Petrică, Petrișor, Petronela, Petruța, Paulina sau alte derivate își serbează miercuri ziua numelui. Biserica Ortodoxă îi sărbătorește în fiecare an, pe 29 iunie, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, iar fiecare dintre noi se gândește la mesaje, felicitări, urări pe care să îl trimită sărbătoriților. Dacă nu ai
.
27-29 iunie: Cercetători din șase țări discută la Alba Iulia, pe tema educației și competențelor digitale. Evenimentul este organizat de Facultatea de Istorie, Litere și Științe ale Educației, din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prin Centrul de Cercetare și Inovare în Educația Lingvistică – CIEL, alături de universități partenere din Uniunea Europeană și Balcanii de Vest. Conferința internațională CLIE-2025 (The Conference on Linguistic and Intercultural Education, a
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.