Guvernul a decis, luni, prin ordonanţă de urgenţă, plafonarea sporului pentru activitatea în condiţii periculoase sau vătămătoare la 300 de lei brut pe lună. De asemenea, concediul suplimentar acordat pentru prestarea de munci grele, periculoase sau vătămătoare, ori activitate în locuri de muncă în care există astfel de condiţii, va avea o durată cuprinsă între 3-5 zile lucrătoare. Guvernul a aprobat, luni, Ordonanţa de Urgenţă pentru stabilirea unor măsuri privind personalul plătit din fonduri publice. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Guvern, documentul prevede limitarea sporului acordat în sectorul public pentru activitatea în condiţii periculoase sau vătămătoare la 300 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locul de muncă respectiv. De asemenea, concediul de odihnă suplimentar, acordat pentru prestarea de munci grele, periculoase sau vătămătoare, ori activitate în locuri de muncă în care există astfel de condiţii, va avea o durată cuprinsă între 3-5 zile lucrătoare. ”Aceste măsuri au fost luate din necesitatea urmăririi unei politici fiscal-bugetare prudente, care să asigure sustenabilitatea fiscală pe termen mediu şi lung, precum pentru corectarea deficitului bugetar excesiv”, a transmis Guvernul. Până acum, salariaţii primeau pentru condiţii vătămătoare de muncă un spor de până la 15% din salariul de bază pentru toate categoriile de persoanl plătit din fonduri publice, dar nu mai mult de 1.500 de lei brut lunar. De asemenea, concediul suplimentar pentru muncă în condiţii grele era între 3 si 10 zile lucrătoare. Măsurile intră în vigoare începând cu data de 1 iulie 2025 şi se aplică până la data de 31 decembrie 2026.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a publicat luni o analiză severă a situației economice actuale, la exact o săptămână de la revenirea sa în fruntea ministerului. Într-o postare pe rețelele sociale, Nazare acuză ani de politici fiscale iresponsabile, bazate pe consum excesiv și cheltuieli neacoperite, care au vulnerabilizat grav economia României. „Ani la rând ni s-a spus că România crește. Ni s-a livrat iluzia unei economii în avânt, dar în realitate
.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decontat facturi în valoare totală de 11.879.213,34 de lei pentru șapte obiective realizate prin componentele C5 – Valul renovării și C11 – Turism și cultură, din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat luni ministrul Cseke Attila. Astfel, pentru Componenta C5 – Valul renovării, au fost alocate 4.439.450,87 de lei pentru patru facturi care vizează creșterea eficienței energetice, reabilitarea termică,
.
Populaţia conectată la sistemele de canalizare în anul 2024 a reprezentat 60,7% din populaţia rezidentă a României. În ceea ce privește sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare, 59,6% din populația rezidentă a României este conectată. Potrivit INS, în anul 2024, 11.578.048 de locuitori aveau locuințele conectate la sistemele de canalizare, reprezentând 60,7% din populaţia rezidentă a României, cu 127.019 persoane mai mult decât în anul 2023. În ceea
.
Cele mai avansate modele de inteligență artificială din lume prezintă noi comportamente îngrijorătoare – mint, complotează și chiar își amenință creatorii pentru a-și atinge obiectivele. Sub amenințarea de a fi scos din priză, ultimul model AI creat de compania Anthropic, Claude 4, a ripostat șantajând un inginer și amenințând că va dezvălui o aventură extraconjugală a acestuia. De asemenea, modelul o1, creat de OpenAI, a încercat să se descarce pe
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.