La data de 14 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției Nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele unui bărbat, de 54 de ani, din județul Teleorman, pentru efectuarea de cercetări într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat. După conducerea la sediul poliției și audierea acestuia, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca astăzi, 15 iulie a.c., bărbatul să fie prezentat magistraților în vederea dispunerii unei măsuri preventive. Cercetările efectuate au reliefat faptul că, la data de 4 februarie 2024, în jurul orei 11:30, bănuitul ar fi pătruns în curtea locuinței unui bărbat, de 89 de ani, din comuna Doicești, iar sub pretextul înlocuirii unui cazan pentru distilarea alcoolului, pe care i-l vânduse anterior persoanei vătămate, ar fi pătruns, fără drept, în interiorul locuinței și ar fi sustras suma de 50.000 de lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit persoanei vătămate. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Facem precizarea că, în cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Aproape două treimi dintre români (65,2%) au avut sentimentul că România este în pericol în foarte mare și mare măsură în ultimele șase luni, potrivit unui sondaj de opinie realizat în perioada 20 – 26 iunie de INSCOP Research. Potrivit cercetării sociologice, 37,1% dintre români spun că în ultimele șase luni au avut sentimentul că România este în pericol în foarte mare măsură, 28,1% în mare măsură, 18,2% în mică
.
Rata de vaccinare a copiilor s-a redus. Până în 2024, 14,3 milioane de copii din întreaga lume aveau ”zero doze”, adică nu primiseră nicio doză de vaccin. Datele se regăsesc într-un raport UNICEF și Organizației Națiunilor Unite (ONU). Dezinformarea și reducerile ajutorului internațional reprezintă noi amenințări, transmite AFP. Până în 2024, 85% dintre copiii care trebuie să fie vaccinați împotriva difteriei, tetanosului și pertussisului (DTP) primiseră toate cele trei doze
.
Un conflict spontan, urmat de violență, a avut loc în Unirea, unde un tânăr de 23 de ani și-a agresat un consătean de 31 de ani. În urma incidentului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva agresorului. Potrivit IPJ Alba, la data de 14 iulie 2025, polițiștii Postului de Poliție Unirea au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat de 31 de ani, din localitatea Unirea,
.
Festivalul ”Cultură pentru Cultură” 2025 în Alba: Munții Apuseni și-au rostit din nou povestea, duminică, 13 iulie. Poiana Călineasa a devenit, pentru o zi, altarul viu al tradițiilor nealterate. A fost a IV-a etapă din cadrul ediției a XVIII-a a Festivalului-concurs de tradiții și obiceiuri ”Cultură pentru Cultură”. Într-un spațiu de poveste, comunitățile din județul Alba au readus la viață ritualuri, cântece și obiceiuri ce definesc sufletul românesc profund. Evenimentul,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.